“Există discuții și există discuții în care doar eu sigur am dreptate.
Și dacă eu sigur am dreptate, înseamnă că oponentul meu este:
- Direct interesat. Nu, nu e bine – nu are șantiere, nu are alte interese în practica arheologică. Nu e în concurență directă cu mine.
- Prost. Asta e evident – dar asta se spune voalat, cu intrebarea – “E totuși o proastă sau doar face pe proasta?” Răspunsul e subînțeles.
Dar nu este suficient. Ce plăcere să am eu când oponentul meu e prost? În plus e și un fel de nimeni – nu are carieră științifică, nu are funcție.
Și atunci văd evidența – oponentul este vândut! Este în misiune! Este în slujba altuia – mai mare, mai rău, mai puternic!
Un adversar pe măsură!
Așa da – eu sigur am dreptate în fața unui oponent care mă merită. Read the rest of this entry »