Archive for Noiembrie, 2013

Scrisoare deschisă privind noul proiect de lege a descentralizării

Ieri, în 12 ore, s-au adunat 78 de semnături. Scrisoarea a fost trimisă azi-noapte la aproximativ 350 de deputați și senatori și la grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat (am incercat la toți cei 588, din păcate o mulțime de adrese de e-mail sunt inexistente, de la multe mi s-a întors mesajul pentru că au inbox-ul plin etc).

Am adăugat însă aici toate numele celor care și-au exprimat susținerea, chiar dacă scrisoarea a fost trimisă, pentru că sunt convinsă ca va mai citi multă lume, scrisoarea va mai fi preluată.

Și mulțumesc tuturor pentru susținere.

Către Parlamentul României,
Ca urmare a recentei publicări a proiectului de lege privind descentralizarea, proiect pentru care Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în Parlament, vă facem cunoscute următoarele în ceea ce privește preconizata descentralizare a Direcțiilor Județene de Cultură, prin trecerea acestora din subordinea Ministerului Culturii în cea a Consiliilor Județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București:
– Conform legislației actuale Direcțiile Județene de Cultură sunt de fapt instituții descentralizate, deoarece protecția Patrimoniului Cultural Național nu se poate realiza în mod real departe de cetățean și de comunitatea locală. Ele au fost concepute inițial și funcționează descentralizat, intervenția Ministerului Culturii fiind doar în ceea ce privește omogenitatea aplicării prevederilor legale și supervizarea deciziilor luate în teritoriu.
– Atribuțiile Direcțiilor Județene de Cultură se încadrează în ceea ce se numește administrație publică de specialitate (bazată atât pe cadrul legislativ cât și pe documente științifice – rapoarte, studii de specialitate), acesta nefiind un domeniu strict administrativ care ar putea fi coordonat ca orice altă componentă a administrației publice. Lipsa personalului specializat în domeniu, luarea de decizii din punct de vedere strict administrativ ignorând componenta de specialitate vor duce inevitabil la neglijarea sau chiar la distrugerea unor componente ale patrimoniului cultural național. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Comments (86)